Ingerul Din Transilvania

Ştiu şi îmi cer scuze că am cam neglijat blogul în ultimele zile, dar în ultima vreme am avut foarte mult de lucru. Aş vrea să povestesc ceva ce mi s-a întâmplat Duminică seara, dar, mai înainte trebuie să specific că nu prea îmi plac bătrânii. Nu îmi plac bătrânii pentru că put, pentru că au păr în nas şi în urechi, pentru că au idei comuniste şi pentru că mulţi dintre ei au pensii mai mari decât salariile tinerilor. Şi acum să vă spun unde voiam să ajung…

La sfârşitul spectacolului din clădirea teatrului Alexandru Davila a ieşit un bătrânel de aproximativ 80 de ani, care avea în mână aproximativ 30 de cartonaşe publicitare. Recunosc, la început am râs. Le admira aşa cum un copil admiră o jucărie nouă, le întorcea pe toate părţile şi le arăta la oamenii din staţie. Asupra noastră, mai exact asupra lui Drojdie aveam şi noi 3 astfel de cartonaşe, iar bătrânelul ni le arăta mândru pe ale lui: “-Uite, am şi eu.” Într-un final a venit şi mult aşteptatul autobuz, unde am intrat în vorbă cu bătrânelul Mi-a spus că merge mereu la teatru şi la “filaromică” (probabil filarmonică) şi că îi place foarte mult. Mă admira pe mine şi pe iubita mea, Mirela şi ne spunea că suntem tineri şi frumoşi. Ne spunea că ne va fi uşor să ne facem un viitor frumos împreună, după care mai multe lacrimi i-au umezit obrajii arşi de vreme şi s-a îndepărtat uşor către uşa autobuzului. Probabil nu mai are pe nimeni şi nu mai are cu cine să vorbească sau şi-a adus aminte de tinereţea lui… cert este că ceva l-a emoţionat foarte tare.

Pentru cei care din când în când mai merg la teatru şi la filarmonică şi întâlnesc acest bătrânel, v-aş ruga să nu faceţi mişto-uri de 2 bani crezând că el este un fel de “Michael”. Ar fi mai drăguţ dacă aţi intra în vorbă cu el şi dacă aţi avea răbdarea să vă povestească o parte din viaţa lui. Probabil i-ar face mai mult bine decât orice sumă de bani faptul că cineva încă îi mai dă atenţie. Şi că spusele lui încă mai par să aibă valoare…